Fata primului „câine roșu”, cele mai frumoase povești despre Lică Nunweiller și un îndemn pentru ultima etapă: “Tata v-ar fi zis să fiți Un suflet!” (original) (raw)

Mihaela, fiica lui Nunweiller IV, spune că titulatura de “câine roșu” i-a scăpat tatăl de furia lui Ceaușescu, cel care l-a văzut închinându-se înainte de un meci, și rememorează cum Lică aștepta copiii din cartier la porțile din «Ștefan cel Mare» pentru a-i băga pe stadionul plin

Articol de
miercuri, 10 mai 10:02

E luni seară, ora 22:30, cu gânduri de ploaie peste Bucureștiul bătut de vânt. La sud, în Giurgiu, tocmai se termină Astra – FCSB 0-1. Semnalul că, în ultima rundă, trei echipe se vor bate pentru titlu. Viitorul, FCSB, Dinamo, în ordinea clasamentului.

Dinamo e aproape de titlu după 10 ani. Și chiar speră. Cele două contracandidate n-au arătat mare lucru în ultima etapă, iar la egalitate de puncte "câinii" sunt campioni.

5 partidepentru echipa națională a jucat Lică Nunweiller

Așa că trebuie anunțată fata primului "câine". Mihaela, fiica lui Lică Nunweiller, fusese avertizată că mobilul n-o s-o lase în pace.

Mihaela Nunweiller, fiica lui Lică Nunweiller

-Mihaela, Dinamo e aproape de titlu după 10 ani.
-10 ani? E mult, foarte mult. Mai ales pentru Dinamo. Și sunt sinceră cu tine, nu știam, m-am rupt de fotbal de când nu mai e tata. Nu mai sunt mascota de pe vremuri.

-Mascotă?
-Mascotă, da. Tata mă lua peste tot. Eram legați ombilical. Am o poză frumoasă de când a venit Crusaders, echipa din Irlanda de Nord, la aeroport. M-a pus pe fotoliu și ne-am fotografiat cu nord-irlandezii. La meci m-a dus încă din cărucior. Știi cum îmi zicea?

-Nu.
-Bulgăraș de aur. Îl fascina când mă scotea, seara, la plimbare și-mi licăreau luminițele străzii în ochi. Îl fascina pentru că avea două pasiuni. Fotbalul și familia. Știi ce se întâmpla când le combina?

-Reușea?
-Dimineața era la antrenament. La prânz se întorcea acasă. Noi eram 3 frați. Pe unii ne lua de la școală, pe alții îi ducea. Apoi, după antrenamentul de seară, îi lua pe cei din a doua tură. Uite, văd și acum fotoliile cu el și mama, urmărind un meci al lui Dinamo. El, introvertit, dar un munte de umor. Mama, un vulcan cu fum roz. Mama se agita. "Uite, Lică, ofsaid mare! N-am dreptate?". "Ai". "Trebuia să șuteze, am dreptate?". "Ai.". Până își dădea mama seama că el îi răspunde în gol, că e prea concentrat la meci. "Lică, nici nu mă asculți. Am dreptate?". "Ai!".

Tatăl și fiica în anii '70 (foto: arhiva personală a familiei Nunweiller)

"Și-a tras portarul de tricou ca să bată Dinamo"

-Ai trăit vreun titlu alături de tata?
-Doar din povești. Uite, când era pe final de carieră și juca la Dinamo Bacău, urma un meci important cu Dinamo. Știu că Dinamo ar fi pierdut și ultima șansă la titlu dacă nu bătea. Tinerii de la Dinamo au venit, înainte de meci, la tata. "Nea Lică, fă și tu ceva să batem!". Cu inima îndoită, le-a zis colegilor de la Bacău că nu au cum, că o să joace pe bune. Însă, pe final, cum era tot 0-0, n-a mai putut. Iubea prea mult Dinamo. Ne povestea că l-a tras de tricou, la un corner, pe portarul lui, iar Dinamo a înscris.

-"Câine roșu" indiferent de echipament, nu?
-Vai, apropo de asta cu "câine roșu". Antrena la Dinamo împreună cu Nelu. Era meci pe 23 August și venise Ceaușescu. Tata era credincios. Nu religios, credincios. Și și-a făcut cruce. Ceaușescu l-a văzut. Nu știa cine e. L-a chemat la raport, după meci, pe generalul Antonescu, șeful clubului. Ieșea urât rău, dar Antonescu i-a răspuns, sec: "E Lică Nunweiller, câinele roșu". Ceaușescu s-a schimbat la față și l-a lăsat în pace!

-Povestea e veche, de pe vremea derby-urilor cu Rapid, dar care a fost prima reacție a tatălui tău când a văzut sigla cu doi câini roșii, el și Nelu?
-(râde) "Nici nu m-au întrebat!". Ăsta era stilul lui. Dar avea o durere în suflet. În ultima perioadă nici nu s-a mai uitat la meciuri. El mergea mereu în peluza cu tabela. Până l-au chemat la "oficială". Pe asta o povestise chiar el, acum câțiva ani, în Fanatik. I-a văzut Borcea, pe el și pe Nelu, și a exclamat: "Ce caută fosilele astea aici?!". De atunci n-a mai putut să se uite la fotbalul românesc. Suferea pentru Dinamo, dar era o suferință ținută adânc.

-Totuși…
-Era o durere pentru că făcuse multe pentru club. Când antrena juniorii, se bătea mereu să le dea carne la masă. Și asta, cred eu, și pentru că avusese o copilărie grea. Ei au crescut la Piatra Neamț. Mergeau la școală cu niște încălțări rudimentare, din cârpe. Dacă ploua sau ningea, când intrau în clasă, lăsau cârpele la uscat lângă sobă și stăteau desculți la ore. Poate și de asta iubea atât de mult copiii.

"Eu le-am zis prima oară «câinii roșii» fraților Nunweiller. Primul mi-a sărit în ochi Lică, pentru că era roșcat. Apoi l-am văzut și pe Nelu, care nu era roșcat, dar alerga până își dădea sufletul și se înroșea la față. Le-am zis la un corner «uite câinii roșii!» și așa le-a rămas. A preluat galeria noastră, apoi a lor" Nichi Dumitriu, fost atacant Rapid

Omul cu două zile de naștere

-Știu că stăteați aproape de stadionul Dinamo. Cum era văzut în cartier?
-Nu îți poți închipui. Înainte de un meci, doi puștani au venit la el și l-au rugat să-i bage pe stadion. Nu mai erau bilete, încercaseră și în alte rânduri și nu reușiseră. Așa că tata le-a zis, simplu: "veniți la ora X la poarta din Barbu Văcărescu. Nu cea principală, cea secundară". Chiar dacă n-aveau mari speranțe, totul se petrecea chiar înainte de meci, băieții s-au pus în fața porții. Iar tata s-a dus după ei, înainte de încălzire, și i-a băgat în stadion!

-Era familist și cu vecinii!
-Imaginează-ți cum era când se strângeau toți frații la noi acasă. Era o minunăție. Nelu se îmbrăca mereu în hainele mamei și ne fugărea, pe copii, prin casă. Bătea cu polonicul în cratițe, ne distra pe toți. Dădeam multe petreceri, dar toate acasă, pentru că eram 3 copii mici și ai noștri voiau să stea mereu și cu noi. Să-ți mai zic una, apropo de petreceri.

-Așa.
-Tata era născut pe 13 decembrie. Dar bunicii n-au vrut să-l treacă pe 13. Au zis că e zi cu ghinion. Așa că l-au pus pe 12 decembrie. Noi îl sărbătoream de două ori. Și pe 12, și pe 13!

-Cu ce-l sărbătoreați?
-Cu prăjituri. Mama mea, bănățeancă, făcea niște minunății cu 3 creme. Uite, altă poveste. După ce Radu, Nunweiller VI, a fugit în Elveția, aveam două mașini de filaj lângă casă. Mama îi cunoștea, știa cine sunt, și le ducea prăjituri. În schimb, ei se făceau că nu aud Europa Liberă și Vocea Americii. Mama nu mai auzea bine și avea radioul dat mereu la maxim. Dar erau și ei oameni.

4 titluri de campion și o Cupă a României ca jucător are Lică Nunweiller în palmares

100 de lei împărțiți la 733 de meciuri

-Chiar, mă gândesc că v-a afectat fuga lui Radu.
-Da. N-o să uit când a venit tata și ne-a zis "s-ar putea să nu mă mai vedeți". Îl chemaseră. A zis că el nu știa nimic. De unde, el fusese cel care l-a încurajat pe Radu în permanență să fugă. Aoleu. E deja trecut de 12. Chiar nu pot să mă opresc dacă vine vorba de tata și de frații lui.

-Știi câte meciuri au Nelu, Lică și Radu Nunweiller la Dinamo? Doar ei trei și doar în prima ligă.
-Nu.

-733.
-Asta ca să înțeleg de ce m-ai sunat, nu? Știi ce bucurie e când cineva își aduce aminte de tata?!

-De ce nu și-ar aduce aminte? E primul "câine roșu".
-Nu s-a mai întâmplat în ultimii ani. Deși el iubea Dinamo mai mult decât orice.

-Ce crezi că le-ar fi zis el jucătorilor acum, înaintea ultimei etape?
-Știi cât primea pe meci?

- Nu.
- 100 de lei. Nu știu dacă poți face transformarea din banii de atunci. Erau puțini. 25 de lei îi dădea maseurului, 25 magazinerului. Rămânea cu 50. Adică nimic. Așa că tata n-ar fi fost pompos. Le-ar fi zis ceva simplu și de bun-simț. "Să fiți Un Suflet!".

5 lucruri neștiute despre Lică Nunweiller

• CEALALTĂ PORECLĂ: "Gideon. S-a nimerit să fie un film de epocă numit «7 mirese pentru 7 frați», iar el semăna leit cu personajul Gideon, jucat de Russ Tamblyn"
• DE CE NUNWEILLER: "Bunicul, Johann Nunweiller, era austriac. S-a stabilit la Piatra Neamț după Primul Război Mondial și n-a mai revenit niciodată acasă. A cunoscut-o pe bunica mea, Rozina. Era un om simplu. Strungar, parcă. Oricum, o muncă grea. Era un mucalit, ți-era mai mare dragul să stai cu el. S-a mutat la București după ce s-au născut primii 4 frați"
• CEASUL: "Singurul cadou pe care l-am primit de la Dinamo a fost un ceas pe care scria "câinii roșii". N-a vrut să-l ridice. I l-a adus cineva și l-a pus pe gard"
• CELE 4 KILOGRAME: "Slăbea la fiecare meci 4 kilograme. Venea obosit acasă, iar eu mă puneam pe picioarele lui, să mă legene. Adormea mereu, eu mă bâțâiam și îl trezeam. Eram topită"
• CĂSĂTORIE: "Era o regulă a timpurilor, se căsătoreau în ordinea vârstei. Așa că el și mama, Elena, au așteptat 7 ani să se căsătorească Nelu, care era mai mare și mai nehotărât"

206
meciuri în Liga 1 și 5 goluri are Lică Nunweiller

Cei 7 frați Nunweiller

• Costică Nunweiller (I) - decedat în 2003, la 73 ani. Singurul care n-a jucat fotbal, ci polo
• Dumitru Nunweiller (II) - decedat în 2015, la 80 de ani. A jucat ca fundaș la Dinamo în sezonul 1960-61
• Ion (Nelu) Nunweiller (III) - decedat în 2015, la 79 ani. A jucat ca fundaș, 287 de meciuri pentru Dinamo, 19 goluri
• Lică Nunweiller (IV) - decedat în 2013, la 74 ani. A jucat ca fundaș, 151 meciuri la Dinamo, 5 goluri
• Victor Nunweiller (V) – are 75 de ani și a jucat ca portar la Dinamo, Victoria, U Cluj
• Radu Nunweiller (VI) – are 72 de ani și e stabilit în Elveția. Mijlocaș cu 295 de jocuri și 38 de goluri la Dinamo, participant la CM 1970
• Eduard Nunweiller (VII) – a decedat în 2005, la 53 de ani

CV Lică Nunweiller

• Născut: 12/13 decembrie 1938, Piatra Neamț
• Decedat: 8 noiembrie 2013, București (74 ani)
• A jucat la Dinamo Obor (1957-58, 1959-60), Pompierul București (1958-59), Dinamo (1960-67, 1970), Dinamo Bacău (1967-69), Beșiktaș (1969)