INTERSECTII. Leon Poliakov si istoria (original) (raw)

Au trecut aproape zece ani de la moartea lui Leon Poliakov. In Franta, la sfirsitul anilor saptezeci, cind spuneai istoria antisemitismului, spuneai Poliakov. Subiectul i-a fost sugerat nu de vreo „afinitate electiva“, ci de propria-i soarta de imigrant in cautare de adapost intr-o Europa care parea hotarita sa rezolve in prima jumatate a secolului al XX-lea „problema evreiasca“, o data pentru totdeauna. Nascut in 1910 in Rusia (Petersburg), a peregrinat prin Italia si Germania inainte de a se stabili in Franta. Intilnirea cu antisemitismul a fost foarte concreta, si in acelasi timp, foarte periculoasa.

Familia Poliakov a fugit din Rusia sovietica din cauza ca instarita fiind, s-a vazut amenintata de noul regim comunist. Au ajuns la Paris, dar inainte de a se stabili definitiv in Franta au petrecut citiva ani in Germania, unde emigratia rusa se simtea mai „acasa“ – perioada republicii de la Weimar – decit la Paris. In anii treizeci s-au intors insa, si tinarul Leon (nascut cu putin timp dupa moartea lui Tolstoi, primul fiu intr-o familie cu multe fete, a fost botezat Lev) a urmat in Franta studii de drept. Daca nu ar fi intervenit istoria, „mon seul diplôme universitaire ayant été une licence en droit, au mieux, j’aurais été un avocat malhabile ou un juge incertain“ (dintr-un interviu acordat cu putin inainte de deces).

Recrutat odata cu izbucnirea razboiului, este facut prizonier la scurt timp dupa tentativa de contra-ofensiva a armatei franceze pe Somme si eliberat dupa doar doua saptamini de un ofiter german care-l si readuce la Paris. Dar odata instalate in capitala, in mai 1941, autoritatile germane devin amenintatoare si Poliakov se decide sa plece cit mai departe, in sudul Frantei, la Marsilia. Aici va fi angajat ca secretar personal de un rabin ortodox din faimoasa dinastie a intemeietorilor sectei hasidice „Habad“, Zalman Chneerson. Convietuirea e dificila, rabinul obligindu-si secretarul sa asiste zilnic la rugaciunea de dimineata si sa accepte rigorile unei discipline impuse de practica religioasa ortodoxa (iudaica, bineinteles) pe care acesta nu o cunoscuse niciodata. Crescut ca si o mare parte dintre confratii sai intr-o atmosfera cu desavirsire laica, Lev Vladimirovici isi descopera „iudeitatea“ in aceasta stranie, dubla sechestrare: identitatea politica ii este contestata de autoritatile laice, in timp ce o noua identitate religioasa, care-i fusese straina pina atunci, ii este impusa prin forta primei interdictii. Nolens volens, Lev Poliakov devine evreu.

Zona „libera“ va fi ocupata de armata germana dupa debarcarea aliatilor in nordul Africii, in noiembrie 1942; din acest moment si sudul Frantei devine un teritoriu periculos pentru multimea de refugiati evrei. Pentru a supravietui trebuia sa fii in continua miscare, sa contezi pe acte false, pe prieteni, pe legaturi cu Rezistenta. Peregrinarile il duc pe tinarul refugiat de la Marsilia la St. Etienne, apoi la Grenoble de unde va cobori din nou inspre sud, la Nice. La Grenoble, in 1943, il intilneste pe Isaac Schneersohn (ruda indepartata cu rabinul), pe care-l cunoscuse inca inainte de razboi la Paris si care, in plina ocupatie, fondase un Centru de Documentare Evreiesc, menit sa pastreze memoria unei comunitati care parea condamnata pe vecie. In cele din urma, in vara lui 1944 se va adaposti pe „platoul protestant“ din Haute Loire, la Chambon-sur-Lignon. Aici va ramine pina la eliberarea Frantei.

In iulie 1945, Leon Poliakov se intoarce la Paris singur, descumpanit si cu o singura mare intrebare care-l preocupa intr-un mod obsesiv: „de ce au vrut sa ma ucida?“. Lipsit de orice mijloace materiale, il cauta pe singurul om care ar fi putut sa-l ajute, Isaac Schneersohn care redeschisese aici Centrul sau, cunoscut mai apoi ca Centre de Documentation Juive Contemporaine (CDJC). Angajat ca „sef al departamentului de cercetare“, misiunea sa este de a alerga de la un minister la altul, in cautare de documente. Asa ajunge sa descopere arhiva comandamentului SS in Franta ocupata: „Je ne saurai jamais pourquoi le commisaire Berger et son adjoint Pink me témoignèrent d’emblée une confiance totale, mais le fait est que la caisse contenait les archives des SS en France, et que je pus y fouiller au loisir…“. Accesul la aceste documente il aduce la procesul de la Nürenberg, unde il va asista pe Edgar Faure (procurorul francez la proces, mai tirziu prim-ministru), dupa care incepe sa scrie articole in revista Centrului, Le Monde Juif, si sa publice in cadrul CDJC-ului o carticica intitulata, L’étoile Jaune. Ceea ce Leon Poliakov voia insa cu adevarat era sa scrie o carte, un documentar bazat pe materialele pe care le descoperise in arhivele mentionate, in care sa descrie povestea incredibila a confruntarii apocaliptice dintre cel de-al treilea Reich si evreii Europei. Asa s-a nascut Le Bréviaire de la Haine.

O intrebare a dus la cealalta. Dupa descrierea monstruoasei confruntari, Poliakov a incercat sa inteleaga motivele si contextul istoric al urii care a condus la asasinatul colectiv numit Holocaust. Asa s-au nascut cele patru volume ale istoriei antisemitismului. La originea fenomenului sta, dupa parerea autorului, conflictul ireductibil dintre Crestinism si Iudaism. Conflictele acestuia din urma cu societatile si religiile pagine dinaintea erei noastre, sint considerate minore de catre Poliakov. „L’attitude du paganisme ancient à l’égard des Juifs n’a droit qu’à une dizaine de pages dans le premier volume de son Histoire de l’Antisémitisme, dont le titre est, à lui seul, une prise de position: Du Christ aux Juifs de cour“, va observa Joseph Mélèze-Modrzejevski intr-un articol colectiv dedicat istoricului (Le racisme, mythes et sciences, Paris, Editions Complexe, 1981).
Poliakov nu a reconsiderat in scrierile sale de mai tirziu aceasta pozitie; dar la reprosul pe care i l-a adus in volumul mentionat Maxime Rodinson, acela de a nu fi depasit in studiile sale metoda descriptiva, oarecum naiva si lipsita de intelegerea profunda a fenomenului antisemit, a incercat sa raspunda intr-o maniera indirecta in ultima sa carte, L’impossible choix, l’histoire des crises d’identité juives (Paris, Ed. Astral, 1995). Inca o data, raspunsul s-a dovedit a fi unul dat de un om care a interpretat istoria luptindu-se cu ea, mai curind decit incercind sa o inteleaga in bibliotecile lumii universitare.

Columbia, 5 februarie, 2006