timp liber – GIMNAZIUL „I.A.BASSARABESCU” (original) (raw)

Cu siguranţă că 29 martie 2013 va fi o zi memorabilă pentru cei 58 de elevi premianţi la carte sau la talente ai Şcolii Gimnaziale I.A.Bassarabescu. S-a realizat o dorinţă mai veche a conducerii şcolii de a-i răsplăti pe cei mai merituoşii dintre elevi, astfel ca apetitul pentru carte să prindă noi aripi, iar talentele cultivate frecvent cu sacrificii să înflorească mai mult. Ideea a încolţit în sufletul d-nei director Chivulescu Elisabeta, iar gândul bun şi intenţiile nobile au găsit ecou repede la D-ul consilier judeţean Enescu Rareş, care a îmbrăţişat ideea şi a pus la dispoziţia elevilor, sub forma sponsorizării, un autocar confortabil. Totul s-a derulat sub semnul ineditului pentru mulţi elevi, deşi excursia nu a depăşit limitele judeţului nostru. Elevii s-au închinat cu evlavie la Mănăstirea Zamfira, loc în care au regăsit, spre sincera lor uimire, urma talentului lui Nicolae Grigorescu.Toţi au răspuns în unanimitate că nu au fost niciodată aici.

Itinerariul s-a întrerupt a doua oară în faţa clădirii care adăpostea acum 115 ani prima Universitate Populară, fondată de N. Iorga în oraşul Vălenii de Munte.După multe ezitări în timp, cădirea şi-a găsit o menire salutară printr-o execuţie de excepţie. Aşa a luat naştere Muzeul Naturii Văii Teleajenului. Şi aici toţi au conchis că nu ştiau de acest muzeu…Am trecut strada ca să ne minunăm de exponatele muzeului de Etnografie a Văii Teleajenului. D-na muzeograf s-a minunat la rându-i, că în grup exista o domnişoară, Andrei Raluca, care ştie să coasă şi este hobby-ul ei această îndeletnicire.

Excursie de Ziua Scolii_29 mart.2013 (1)Excursie de Ziua Scolii_29 mart.2013 (2)

Timpul ne zorea că aveam o întâlnire, o programare la o unitate productivă, contactată la timp de organizator. Tymbark ne-a aşteptat cu Tedy în parcare şi nu puţine aparate foto au imortalizat momentul.Toţi au fost uimiţi de ineditul momentului, aflaţi în faţa utilajelor automatizate, lucitoare, unele imense şi de ospitalitatea gazdelor. S-a remarcat elevul Lupu Valentin, chimistul şcolii, care a înţeles cel mai bine complexele procese chimice care au loc în momentul transformării fructelor în sucuri sau nectare sau în timpul curăţirii uriaşelor containere.

Nu e nevoie să reiterez că nimeni din grup nu a fost în asemenea loc, nimeni nu a ştiut cu exactitate ce înseamnă o linie automată, iar demonstraţia fabricării micilor plicuri cu capuccino a uimit …Cadourile gazdelor au încântat!

Excursie de Ziua Scolii_29 mart.2013 (3)

Următoarea oprire s-a petrecut sub "o avalanşă de miei albi", o ninsoare cu fulgi uriaşi ne-a întâmpinat la Slănic Prahova, aşa că cu bucurie ne-am ascuns în abisul Salinei, unde cu toţii au exclamat: Oau! Uimire şi iar uimire!

Excursie de Ziua Scolii_29 mart.2013 (4)

Cei mai mulţi nu au ajuns încă în acest loc unic din Europa, fiind cea mai mare salină de pe bătrânul continent.S-a probat acustica uriaşelor săli de sare, s-au admirat statuile impresionante ale lui Decebal şi Traian din sala Genezei,s-au făcut poze în grup pentru veşnicia momentului, alături de geniul poeziei române Mihai Eminescu, într-o replică statuară din sare.

Periplul celor 58 de premianţi se apropia de sfârşit…, dar nu se putea încheia fără vizitarea Muzeului Sării din Slănic Prahova, unde foarte puţini elevi au ajuns până acum, deşi s-au bucurat de beneficiile băilor sărate, împreună cu părinţii, vară de vară (sic!). Sarea acest "rău bun, necesar, dar cu MĂSURĂ" a fost şi este un bun, o bogăţie imensă a Prahovei. Istoricul exploatării i-a uimit din nou pe participanţi.

Excursie de Ziua Scolii_29 mart.2013 (5)

Satisfacţia unei zile pline şi unice, voia bună a umplut autocarul până la Ploieşti. Pe drum s-au spus ghicitori şi bancuri, s-au pus întrebări inteligente , s-au cântat în interpretări felurite cîntece la modă, ne-au încântat artiştii consacraţi ai şcolii: Tase AnaMaria, Mărgărit Diana, Râmboacă Bianca, Druja Alexandra etc. S-au primit premii dulci!

Concluzia organizatoarei este că elevii trebuie să-şi cunoască mai bine judeţul, iar acest lucru se poate realiza mai ales prin activităţile extraşcolare la care să se invite şi părinţii elevilor. Cultura care se creează astfel, sigur va fi impregnată, în chip natural, de un patriotism real şi durabil numit: patriotism local. Nu e nimic demodat aici!

Sfatul către părinţi – lăsaţi copiii în excursii, tabere şi drumeţii, împreună cu colegii lor, pentru că niciodată nu veţi reuşi singuri să oferiţi atât de văzut copiilor dvs, nu veţi putea înzestra cu deprinderi atât de necesare zilelor noastre pe copilaşii dvs., ca o descindere organizată şi responsabilă într-un cadru de maximă socializare.

Filed under: aniversari, Bassarabescu, calendar, educatie, elevi, profesori, Proiecte, scoala, timpul liber | Tagged: distracție, elevi, excursie, muzee, muzeu Etnografic Valea Telejenului, mănăstirea Zamfira, Salina Slănic, Timbark, timp liber, Ziua Școlii | Leave a comment »