dexonline (original) (raw)

2 intrări

• moral (adj.)
• moral (s.n.)

23 de definiții

din care

• explicative (11)
• morfologice (6)
• relaționale (3)
• etimologice (1)
• altele (2)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MORAL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

moral2, ~ă [At: IORGOVICI, O. 23/23 / Pl: ~i, ~e / E: lat moralis, -e, fr **moral**] 1 a Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1) Si: (înv) moralnic (1). 2 a Care aparține moralei (1) Si: (înv) moralnic (2). 3 a Care se referă la morală (1) Si: (înv) moralnic (3). 4 a Care provine de la morală (1) Si: (înv) moralnic (4). 5 a (Pex) Care moralizează (1) Si: moralizator (3), (înv) moralnic (5). 6 a Care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului Si: (înv) moralic (1), moralicesc (1), moralnic (6). 7 a Care se referă la psihic, la spirit, la intelect sau la caracter Si: (înv) moralic (2), moralicesc (2), moralnic (7). 8 sn Calitate de a fi moral2 (1). 9 sn Ansamblu al facultăților sufletești. 10 sn Stare, dispoziție sufletească. 11 sn Curaj, tărie sufletească. 12 sn (Îlv) A ridica (cuiva) ~ul A încuraja. 13 sn (Îlv) A (-i) scădea (cuiva) ~ul A descuraja.

MORAL, -Ă, morali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

MORAL1 s. n. Stare morală, dispoziție sufletească. Deznădăjduirea... de care pătimește moralul său. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ Curaj, tărie sufletească, l-a crescut moralul. Expr. A ridica moralul cuiva = a-l îmbărbăta, a-l încuraja. A avea moralul ridicat = a suporta cu curaj, cu tărie o situație grea, a nu se lăsa copleșit de o nenorocire.

MORAL2, -Ă, morali, -e, adj. 1. Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei. Atitudine morală. ◊ Care conține o învățătură. Germanii au... o întreagă literatură de povestiri morale și educative. ANGHEI, PR. 180. 2. Care se referă la intelect, la spirit; intelectual, spiritual, sufletesc. Analizînd pe artist din punctul de vedere fiziologic, psihologic, moral, etc., vom da de mediul înconjurător care a fasonat pe artist. GHEREA, ST. CR. II 11.

MORAL, -Ă adj. 1. Conform principiilor moralei. ♦ Din care se trage o învățătură, didactic. 2. Referitor la psihic, spirit sau intelect; intelectual, spiritual. // s.n. Ansamblul facultăților psihice, spirituale. ♦ Stare de spirit, dispoziție sufletească. ♦ Curaj. [Cf. lat. moralis, fr. _moral_].

MORAL, -Ă I. adj. 1. conform principiilor moralei. ◊ din care se trage o învățătură, didactic. 2. referitor la psihic, spirit sau intelect, intelectual, spiritual. II. s. n. 1. ansamblul facultăților psihice, spirituale. 2. stare de spirit. ◊ curaj. (< lat. moralis, fr. moral)

MORAL2 n. 1) Ansamblu de calități psihice și spirituale ale unui om. 2) Stare de spirit, dispoziție sufletească; tărie de caracter. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

MORAL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de morală; referitor la morală. 2) Care conține o morală. 3) Care ține de lumea interioară a omului; referitor la spiritul omului. 4) Care corespunde moralei; în conformitate cu morală. /<lat. moralis, ~e, fr. moral

moral a. 1. privitor la moravuri: teologie morală; 2. care are purtări bune: om foarte moral; 3. ce conține o bună morală: carte morală; 4. care se rapoartă la inteligență, în opozițiune cu fizic: facultățile morale; simț moral, cunoștința binelui și a răului. ║ n. totalitatea facultăților morale: a ridica moralul unui bolnav.

*morál, -ă adj. (lat. moralis, d. mos, moris, obiceĭ). Relativ la obiceĭurĭ: reflexiunĭ morale. Care practică morala, care are obiceĭurĭ pure: om moral. Conform bunelor obiceĭurĭ: carte morală. Intelectual, spiritual (în opoz. cu fizic, material): facultățile morale. Certitudine morală, acea care e bazată pe probalitățĭ. Simțu moral, cunoștința bineluĭ și răuluĭ. S. f. Linie de purtare, mod de a aprecia binele: morala demagoguluĭ e că nu e păcat să răscolĭ satele ca să viĭ la putere. Etica, știința care te învață să facĭ bine și să evițĭ rău. Carte care cuprinde această știință: morala luĭ Malebranche. Ocară, mustrare și (iron.) bătaĭe: a primi o morală, a trage cuĭva o morală (V. zacuscă), Învățămînt, concluziune morală pe care un scriitor o trage din opera luĭ: morala fabuleĭ cu lupu și mĭelu e că voința celuĭ maĭ tare e legea morală. A face cuĭva morală, a-l mustra, a-ĭ arăta cum trebuĭe să se poarte. S. n., pl. urĭ saŭ și e. Totalitatea facultăților morale. Curaj, însuflețire: morala armateĭ franceze supt Napoleon I era extraordinar de înălțat. Adv. În mod moral, moralmente.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

moral2 s. n., pl. moraluri

moral1 adj. m., pl. morali; f. morală, pl. morale

moral1 adj. m., pl. morali; f. morală, pl. morale

moral2 s. n., pl. moraluri

moral s. n., pl. moraluri

moral adj. m., pl. morali; f. sg. morală, pl. morale

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MORAL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. v. moralizator. 3. v. spiritual.

MORAL adj. 1. etic. (O comportare ~.) 2. moralizator, (înv.) moralicesc. (Povestire cu caracter ~.) 3. spiritual, sufletesc, (înv.) moralic, moralicesc. (Ceva despre viața ~ a unui popor.)

Moral ≠ amoral, imoral, nemoral

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

moral (morală), adj. – Etic. Fr. moral. – Der. morală, s. f. (etică; dojană), din fr. morale; moralicesc, adj. (moral), înv., sec. XVIII; moralicește, adv. (moralmente); moralitate, s. f., din fr. moralité; moraliza, vb., din fr. moraliser; moralizator, adj., din fr. moralisateur; moralmente, adv., din fr. moralement; moralist, s. m., din fr. moraliste.

Dicționare neclasificate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MORAL2, -Ă adj., s. n. I. Adj. 1. Care este în conformitate cu principiile sau cu regulile moralei (1), care ține de morală, care se referă la morală; p. e x t. care moralizează (1), moralizator. Faptele morale, adecă cele ce purced din sloboda voie a noastră, împreună cu înțelepciunea. IORGOVICI, O. 23/23. Îndreptări și morale învățături. ST. INST, 5/8. Întemeierea relighioaselor și moralelor cugetări (a. 1828). URICARIUL, VII, 173. O istorioară morală a unui copil. CR (1834), 3642/38. Rezonul trebuie să nu smintească. . . Rînduiala morală. CONACHI, P. 266. Putem învinge răul și îndeplini menirea morală a omenirii. . . prin cuvînt, prin idee. BĂLCESCU, M. V. 2. Își întinse planurile sale Spre ea, ca s-o tragă cu vorbe morale. PANN, P. V. I, 54/28, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Teza morală a novelei d-lui Ghica. MAIORESCU, CR. II, 82. Junele nostru are foarte sănătoase vederi morale. CARAGIALE, O. VII, 213. Cîștigul ce se-nalță pe același piedestal, Moral întodeauna și vecinie imoral. MACEDONSKI, O. I, 45. Germanii au, în afară de frații Grimm, o întreagă literatură de povestiri morale și educative. ANGHEL, PR. 180. Vrea să facă pe oameni mai buni, să facă viața mai înaltă, iar cărțile sînt pentru el o armă morală în această luptă. V. ROM. decembrie 1953, 266. 2. Care se referă Ia psihic, la spirit, la intelect sau la caracter, care aparține psihicului, spiritului, intelectului sau caracterului; (învechit) moralic, moralicesc (2), moralnic (2). Ei lasă să doarmă puterile lor trupești, morale și înțelegătoare. MARCOVICI, D. 52/2. Ai suferi acele chinuri morale ce nu se pot descrie și pre care le vindecă numai moartea. NEGRUZZI, S. I, 243. Iată starea morală în care se afla Duduca. FILIMON, O. I, 118. La masă vorbirăm. . . de starea economică și morală a lucrătorilor din minele de cărbuni. CONTEMPORANUL, III, 569. Vijelii morale care tulbură și răstoarnă toată economia unui suflet. VLAHUȚĂ, D. 306. Analizând pe artist, din punct de vedere fiziologic, psihologic, moral etc., vom da de mediul înconjurător care a fasonat pe artist. GHEREA, ST. CR. II, 11. Femeile romanciere au superioritate morală. IBRĂILEANU, S. L. 46. În latura portretelor fizice și morale aflăm, sub pana lui Anghel Demetriescu, reușitele sale scriitoricești cele mai importante. VIANU, A. P. 151, cf. 153. Prestanța aceasta e cu atît mai remarcabilă cu cît era de natură pur morală. OȚETEA, T. V. 88. Contrastul dintre trăsăturile morale ale luptătorilor pentru cauza binelui și înfățișarea hîdă a năravurilor celor hrăpăreți și neonești. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2801. II. S. n. 1. Calitatea de a fi moral2 (I 1). Frumosul merge mînă în mînă cu moralul. IORDAN, L. R. A. 301. 2. Ansamblul facultăților sufletești. Toată lumea știe ce influență mare are moralul asupra fizicului. BIANU, D. S. 3. Stare, dispoziție sufletească. Deznădăjduirea. . . de care pătimește moralul său. NEGRUZZI, S. I, 41. Niciodată nu mi-am simțit moralul atît de abătut. CONTEMPORANUL, VI1 507. ♦ Curaj, tărie sufletească. Unde rămîne atunci moralul întru darea exemplului bun ? F (1891), 123. Dacă ar fi cel puțin în stare să păstreze moralul populației ! PAS, Z. IV, 5. ◊ E x p r. A ridica (cuiva) moralul = a îmbărbăta (pe cineva), a(-i) da curaj. Ipsilante crezu-că va ridica moralul soldaților săi aducîndu-i spre București. GHICA, ap. CADE. A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (i se) diminua (cuiva) curajul, a (se) demoraliza, a (se) deprima. – Pl: (I) morali, -e. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)