blestema - Wikționar (original) (raw)
De la Wikționar, dicționarul liber
română
Etimologie
Din latina populară blastimare < latină blasphemare.
Pronunție
- AFI: /bles.te'ma/
Verb
| Conjugarea verbului blestema | |
|---|---|
| Infinitiv | a blestema |
| Indicativ prezentpers. 1 sg. | blestem |
| Conjunctiv prezentpers. 3 sg. | să blesteme |
| Participiu | blestemat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a supune unui blestem; a condamna la nenorocire.
- (v.intranz.) a rosti blesteme la adresa cuiva.