os - Wikționar (original) (raw)

De la Wikționar, dicționarul liber

Wikipedia

română

Etimologie

Din latină ossum.

Pronunție

• AFI: /os/

Substantiv

1. element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă.
2. os sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc.
3. (fig.) (la pl.) trup; ființă, făptură.
4. (fig.) neam, familie, viță.

Cuvinte derivate

• oscior
• osișor
• osos
• osuț
• osărie

Cuvinte compuse

• os mort
• osul-iepurelui

Expresii

• A (-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea
• A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi
• A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab
• A (-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit
• Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc
• A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva
• A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine
• A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit
• (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online

irlandeză

(Gaeilge)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

os

1. cerb (mamifer)