La teoría del arte y sus raíces en el pensamiento mágico.pdf (original) (raw)
Related papers
Magic and Art in a philosophical perspective
The analogies between magic and art are analysed through three excerpts in philosophical literature where the word magic occurs with its most proper meaning possible. In Hegel we deal with painting and the irreducible quality of colours: sfumato or prospettiva aerea. In Sartre the ambiguous nature of the image allows a dead King to come alive for a few seconds in a portrait gallery in Italy. In Wittgenstein we are faced with the slippery semantic distinction between possible and miraculous. Magic is the possibility of impossibility, and, since this contradictory status, any manifestation of something magical has something to do with the illusion of the possibility of impossibility. Something magical is always something impossible: if someday we find out it is actually possible to do things with spells, that would be no more magical but possible. In magic there is by definition a projecting of impossibilities onto the possible world, making it a category inextricable with art, imagination, evolution, and the exceeding of the mere factual.
Quand l'homme a voulu imiter la marche, il a créé la roue qui ne ressemble pas à une jambe. Guillaume aPollinnaire [1] This essay will be a work in progress contribution to an enduring argument on the making of art based knowledge. Its effort will be derivative (full of contradictions and pauses) but it will try to immerse itself on the debate defining the conceptual and methodological structure of PhD's in Arts (Art and Studio based PhD); something that is consensual among all parts involved in this debate is that it has been built on a disadvantaged standpoint because of its pioneering nature – ontological and methodological questions surface from its unfinished literature; as we go through the overwhelming literature produced by this debate – James Elkins has warned us that this is no longer a one man/woman job – one feels that the borderline separating scholar research on art making from artistic and creative practices hasn't been fully crossed and that the puzzlements and contradictions surrounding both territories have a likeness to an hybrid city with simultaneous and symmetrical development paces: if we enter through one of its sides it looks like we are coming into Klondike, with its encampments, ephemeral and precarious living conditions, with a lack of infrastructure but with an intuitive and mix and match capacity to expand its conceptual expectations –like in Ilya Kabakov's immersive installation C'est ici que nous vivons (Centre Georges Pompidou – mnam, 1995) we see a city fully involved in the construction of a new city, of a new community and inevitably implicated on its own demise; the building yard and the monument have still the same face value. But if we enter through a different direction we find a Chicago like environment,
Espacio Tiempo y Forma. Serie VII, Historia del Arte, 2014
If it is true that works of art belong to a context, it is also important to bear in mind that they also help to define it. This dialogic relation, this complicity, as it were, between art and reality, between the object of art and their agents-patrons, potential public and censors-does not always receive the attention it deserves. The present article proposes a model of analysis for one of the most representative aspects of material and figurative culture in early modern Spain: the sacred image. The article problematizes the definition of religious imagery as devotional, and investigates the narrative elements with which images define the religious experience. Placing the medium and not the message in the center of attention-as it is argued in this text-offers an alternative to those explanation models in which the work of art is presented as the reflection (be it spontaneous or censured) of its context.
Arte e inquisição na península ibérica: a arte, os artistas e a Inquisição
2000
This thesis studies the history of some artists and their works related to the Inquisition. Such works were created in the Iberian Peninsula, between the last years of the 15th century and the first years of the 19 th century. During this long period, the Holy Office used Art as an expression of its aims, as it searched for legitimacy and praise with regard to its deeds. It therefore practiced strict control and censorship over the artists and their works. Although under strict control from the Inquisition and compliant with the aesthetic and iconographic canons imposed by the Council of Trent, several artists managed to evade these regulations and were able to conceive, at certain times and under very special conditions, works that expressed their aversion, criticism, and condemnation concerning the Holy Office and its heinous acts. The present study deals with those three typologies: legitimacy, praise, and aversion, as it fundamentally discusses the role played by Art and artists in their relationship with the Holy Office in the Modern Age.
Magiciens Sans Terre. The Darkness of Our Time
The end of Cold War has been considered by many as a moment marking the beginning of an unprecedented globalization process that changed the world in which we live. Under the guise of freedom and democracy, what was successfully spread was the system of (neo)liberal capitalism, introducing new market logic worldwide.
2020
directorului de proiect Ioan Pop-Curșeu, să reunească, în cele trei zile de lucrări și discuţii, o serie de specialiști eminenţi în vrăjitorie, din ţară și din străinătate, avându-l ca invitat de onoare pe Willem de Blécourt. Activităţile colocviului s-au dezvoltat în mai multe secţiuni, plenare și paralele. Cele mai consistente au fost cele de teatru și cinema, însă artele vizuale și antropologia istorică și culturală au fost bine reprezentate. O primă selecţie de lucrări a fost publicată într-un număr special din revista Studia UBB Dramatica, 1/2020, care-având în vedere profilul revistei-cuprinde mai ales articole despre teatru, arte performative și cinema 1. Acel număr special din Studia este completat la modul ideal de prezentul volum, care strânge laolaltă cercetări cu un caracter interdisciplinar și are o deschidere "artistică" mai largă, cuprinzând și studii despre reprezentările vrăjitoriei în pictură și literatură, nu doar în cinema. I o a n P O P-C U R Ș E U La fel ca în Studia, am organizat materialul nostru în două secţiuni principale și convergente: Historical and anthropological perspectives on witchcraft și Witchcraft and witches in cinema, visual arts and literature. În gruparea materialelor din prima secţiune, am încercat să intersectăm două criterii principale: criteriul istoric s-a îmbinat astfel cu cel tematic. Parcursul pornește, așadar, de la Analele lui Tacitus (în studiul semnat de Carmen Fenechiu), trece printr-un tratat al lui Ulrich Molitor (analizat de Robert Mirică), ajunge la vrăjitoarele secolului XVI din Cluj (prezentate de Tünde Komáromi) și adăstează la foile volante care relatau cazuri de vrăjitorie în Franţa secolului XVII (descrise pertinent de Kévin Cochard). Câteva studii se axează pe cazuri românești. Astrid Cambose analizează diversele metamorfoze ale unui demon feminin infanticid, anume Avestiţa-Avizuha, aripa Satanei. Valer Simion Cosma tratează raportul dintre magie și religie în context liturgic în lumea ţăranilor ardeleni din secolul al XIX-lea. Camelia Burghele construiește o nouă analiză a străvechiului ritual al cămășii ciumei, iar Laura Jiga-Iliescu scrie despre Graţian, "vâlvă, personaj de film și erou al memoratelor locale". Secţiunea se încheie într-o notă ceva mai exotică, cu Ekaterina V. Gusarova, care prezintă imagini etiopiene ale vrăjitoriei, și cu Daria Ioan, care scrie un studiu despre credinţele magice legate de comunităţile de trans-sexuali hijra, din India. A doua secţiune, Witchcraft and witches in cinema, visual arts and literature, se deschide cu o serie de studii despre reprezentări ale vrăjitoriei în film. Ioan Pop-Curșeu analizează numeroase filme, de cinema sau televiziune, care o au pe antica Circe drept personaj de primă importanţă. Katarzyna Lipinska se focalizează pe magia evreiască, așa cum este prezentată în filmul Dybbuk de Michal Waszynski (1937). Ziyin Chen propune un studiu comparativ între Throne of Blood de Kurosawa și Millenium Actress de Satoshi Kon. Anaïs Cabart problematizează, într-o perspectivă jungiană, arhetipul Marii Mame, pornind de la Carl Th. Dreyer și ajungând la Lars von Trier. Alexandru Sterian face o analiză aplicată a subtilităţilor compoziţiei vizuale în The Blair Witch Project. După aceste studii, urmează câteva cu tematică foarte variată, menite să deschidă apetitul de cunoaștere și să stimuleze curiozitatea cititorilor în multiple direcţii. Andreea Apostu prezintă temele magice din creaţia lui Paul Ranson, pictor din gruparea nabiștilor. Gelu Teampău scrie despre imaginile vrăjitoarei și ale ritualurilor vrăjitorești în benzile desenate. Cristina Bogdan se apleacă asupra motivelor magice în proza unor scriitoare române contemporane (Doina Ruști, Andreea Răsuceanu și Simona Antonescu). Kriszta Szabó-Matei închide volumul cu câteva note despre vrăjitoare și vrăjitorie în literatura maghiară. Introducere Sigur că, la o privire superficială, varietatea studiilor prezentate în acest volum poate părea excesivă. La o privire mai atentă, însă, se desenează numeroase corespondenţe tematice și fire de legătură. Unul dintre aceste fire principale de legătură este tocmai imaginea. Toate articolele reunite în aceste pagini, la fel ca toate cele din numărul special din Studia, explorează modalităţile în care, de-a lungul istoriei, s-au constituit diverse imagini ale vrăjitoarelor și ale vrăjitoriei, fie că este vorba de reprezentări sociale cu ecouri la scară largă, fie că este vorba de reprezentări artistice, obiectivate pe diverse suporturi ori în varii forme de expresie artistică. Fiecare dintre autorii reuniţi de noi aici a resimţit din plin fascinaţia exercitată de cutare sau cutare imagine, forţa ei de reverberaţie, subtilă și tulburătoare, dar și chemarea stăruitoare de a o decripta și de a-i înţelege mecanismele secrete. În paginile volumului nostru, respectăm bogăţia lingvistică de la colocviul internaţional din toamna lui 2019, ale cărui activităţi s-au desfășurat în trei limbi: engleză, franceză, română, cărora li s-au adăugat multe altele în conversaţiile marginale. Engleza a fost lingua franca, deoarece comunicările în franceză și în română au fost însoţite de diverse suporturi în limba engleză (prezentări power-point, versiuni traduse, rezumate dezvoltate etc.). Aici, am ales să lăsăm autorilor libertate lingvistică absolută, convinși fiind că plurilingvismul este benefic pe tărâm cultural, în vreme ce monolitismul lingvistic nu poate să ducă decât la stereotipii și la o sărăcire avansată a gândirii libere. În încheierea acestei scurte introduceri, nu putem spune decât că sperăm că articolele de aici își vor găsi repede cititorii, pe care să-i îndrume pe căi ale gândirii și ale simţirii-seducătoare și pline de magie. I o a n P O P-C U R Ș E U à caractère interdisciplinaire et a, de plus, une ouverture «artistique» plus large, comprenant aussi des études sur les représentations de la sorcellerie dans la peinture et la littérature, pas seulement dans le cinéma. De la même manière que pour Studia, nous avons organisé le matériel en deux sections principales et convergentes: Historical and anthropological perspectives on witchcraft et Witchcraft and witches in cinema, visual arts and literature. Dans le groupement des matériaux de la première section, nous avons essayé d' entrecroiser deux critères principaux: le critère historique s' est de cette manière associé au critère thématique. Le parcours prend, donc, comme point de départ, les Annales de Tacite (dans l' étude signée par Carmen Fenechiu), passe à travers un traité d'Ulrich Molitor (analysé par Robert Mirică), arrive aux sorcières qui ont vécu à Cluj au XVI ème siècle (présentées par Tünde Komáromi) et se penche sur les canards qui racontaient des cas de sorcellerie dans la France du XVII ème siècle (décrits pertinemment par Kévin Cochard). Quelques études se focalisent sur des cas roumains. Astrid Cambose analyse les diverses métamorphoses d'un démon féminin infanticide, à savoir Avestiţa-Avizuha, l' Aile de Satan. Valer Simion Cosma traite du rapport entre la magie et la religion, dans un contexte liturgique, dans le monde des paysans transylvains du XIX ème siècle. Camelia Burghele construit une nouvelle analyse de l'ancien rituel de la chemise de la peste, tandis que Laura Jiga-Iliescu écrit sur Graţian, «loup-garou, personnage de film et héros du folklore local». La première section du volume se clôt sur une note légèrement plus exotique, avec Ekaterina V. Gusarova, qui présente des images éthiopiennes de la sorcellerie, et avec Daria Ioan, qui travaille sur les croyances magiques liées aux communautés de transsexuels hijra, en Inde. La deuxième section, Witchcraft and witches in cinema, visual arts and literature, s' ouvre sur une série d' études sur les représentations de la sorcellerie dans les films. Ioan Pop-Curșeu analyse de nombreux films, de cinéma ou télévision, qui ont l'antique Circé comme personnage de première importance. Katarzyna Lipinska se focalise sur la magie juive, telle qu' elle est présentée dans le film Dybbuk de Michal Waszynski (1937). Ziyin Chen propose une étude comparative entre Throne of Blood de Kurosawa et Millenium Actress de Satoshi Kon. Anaïs Cabart problématise, dans une perspective jungienne, l'archétype de la Grande Mère, en partant de Carl Th. Dreyer et en arrivant à Lars von Trier. Alexandru Sterian entreprend une analyse appliquée des subtilités de la composition visuelle dans The Blair Witch Project. Après ces études, quelques autres suivent, qui ont une thématique très variée, des auteurs réunis dans ces pages a pleinement ressenti la fascination exercée par telle ou telle image, sa force de réverbération, subtile et troublante, mais aussi l'appel constant à l'interpréter et à en comprendre les mécanismes secrets. Dans les pages de notre volume, nous respectons la richesse linguistique de la conférence internationale de l'automne 2019, dont les activités se sont déroulées en trois langues: anglais, français, roumain, avec bien d'autres encore pour les conversations marginales. L'anglais a été une sorte de lingua franca, parce que les communications en français et en roumain ont été accompagnées par divers supports en langue anglaise (présentations powerpoint, versions traduites, résumés développés, etc.). Ici, nous avons choisi de laisser aux auteurs une liberté linguistique absolue, en étant convaincus que le plurilinguisme est absolument bénéfique dans le champ culturel, tandis que le monolithisme linguistique ne peut mener qu'aux stéréotypies et à un appauvrissement avancé de la pensée libre. À la fin de cette brève introduction, nous ne pouvons qu' espérer que ces articles trouveront au plus vite leurs lectrices et lecteurs, qu'ils devront guider sur des voies de l'intelligence et de la sensibilité-séductrices et pleines de magie.
JSTOR is a not-for-profit service that helps scholars, researchers, and students discover, use, and build upon a wide range of content in a trusted digital archive. We use information technology and tools to increase productivity and facilitate new forms of scholarship. For more information about JSTOR, please contact support@jstor.org.
Learned Magic in Early Modern Portugal
2024
En: Magic, independently of historical and cultural definitions, is a constant in human culture. Yet, studies on the history of magic are rare in Portugal, even if there is an abundance of documents pertaining to magic practices in the archives of the Portuguese Inquisition. This collection, however, demonstrates an apparent over-representativity of testimonies regarding what might be referred to as ‘folk magic’, or magic practices associated with less educated social strata, leaving expressions of ‘learned magic’ somewhat obscured. It is not thus strange that the rare Portuguese historiography on magic has mostly focused on its folk expression. This thesis aims to cover this gap, focusing on the understanding of learned magic in early modern Portugal. This territory, being inserted in an interconnected geopolitical context, was not excluded from European learned magic culture, be it as a receptor of trends and ideas around magic, or as a contributor to their construction in a European and transatlantic context. The existence of inquisitorial trials focusing on learned magic, regardless of their numbers, also points towards particular intellectual interests of learned and influent individuals, and its comprehension will contribute for a deeper and more nuanced characterization of Portuguese learned culture, as well as its ambitions in light of its participation in a world of illicit and prohibited literature. In particular, and seeing as the individuals participating in learned magic could integrate political and academic circles of considerable visibility and influence, this thesis assumes the centrality of Lisbon in the circulation of magic literature in Portugal. The Portuguese territory was the stage for multiple interconnections, and this same interconnectivity implies irreducible idiosyncrasies. Such circumstances impose unavoidable conditionings to the practice and circulation of magic literature. In this way, one will strive to determine if the patterns of Portuguese learned magic practice follow its general European trends, or if these manifest contextual specificities. For these goals micro-historical methods of analysis were adopted, based on the ideas of ‘evidential paradigm’ and ‘connected history’, to which were coupled interdisciplinary perspectives from religious studies with a focus on the study of western esotericism. Pt: Magia, independentemente de definições históricas e culturais, é uma constante da cultura humana. Todavia, estudos sobre a história da magia são raros em Portugal, ainda que abundem documentos relativos a práticas mágicas nos arquivos da Inquisição Portuguesa. Este acervo, no entanto, demonstra uma aparente sobre-representatividade de testemunhos do que se poderá designar ‘magia popular’, ou práticas mágicas associadas a estratos sociais menos educados, deixando as formas de ‘magia letrada’ obscurecidas. Não é assim de estranhar que a rara historiografia portuguesa acerca de magia tenha atentado mais na sua expressão popular. Esta tese visa colmatar esta lacuna, centrando-se na compreensão de magia letrada no Portugal do início da época moderna. Este território, estando inserido num contexto geopolítico interconectado, não esteve excluído da cultura mágica letrada europeia, quer como recetor de tendências e ideias em torno de magia, quer como contribuinte para a construção geral destas num contexto europeu e transatlântico. A existência de processos inquisitoriais focados em magia letrada, independentemente do seu número, indica também particulares interesses intelectuais de indivíduos letrados e influentes, e a sua compreensão contribuirá para uma caracterização mais aprofundada e matizada da cultura letrada portuguesa, tal como das suas ambições, à luz da sua participação no mundo de literatura ilícita e proibida. Em particular, e dado que os indivíduos participantes em magia letrada podiam integrar círculos políticos e académicos de considerável visibilidade e influência, esta tese assumirá a centralidade de Lisboa na circulação de literatura mágica em Portugal. O território português foi palco de múltiplas interconexões, e esta mesma interconectividade implica irredutíveis idiossincrasias. Tais circunstâncias necessariamente impõem condicionantes tanto à prática como à circulação de literatura mágica. Desta forma, procurar-se-á determinar se os padrões de prática mágica letrada portuguesa seguem as tendências gerais europeias, ou se manifestam especificidades contextuais. Para estes propósitos adotaram-se métodos de análise micro-históricos, baseados nas ideias de ‘paradigma indiciário’ e ‘história conectada’, a que se agregaram perspetivas interdisciplinares de estudos religiosos com foco em estudos de esoterismo ocidental.