WITCH - Magie rece (original) (raw)
Related papers
Terra Sigillata de la Feldioara
Cercetări arheologice, 2022
Acest studiu este dedicat unei categorii speciale de material arheologic, păstrate în colecțiile Muzeului Național de Istorie, terra sigillata de la Feldioara. Analiza a fost realizată pe un lot de 44 de piese ce au fost descoperite în cadrul campaniilor arheologice întreprinse între anii 1987-1990. În urma analizei stilistice (în cazul pieselor cu decor), coroborată cu analiza tipologică și cea a pastelor din care sunt confecționate obiectele am constatat faptul că importurile provin din două mari centre producătoare de terra sigillata: Lezoux și Rheinzabern. Astfel, centrul de la Lezoux reprezintă locul de proveniență a celei mai mari părți din sigilatele descoperite la Feldioara. Atelierele de la Rheinzabern constituie, de asemenea, una dintre sursele principale de terra sigillata de la Feldioara.
The Twilight „under the Sign of the Baroque”
Analele Universității de Vest. Seria Științe Filologice, 2022
In two of her works, Mateiu I. Caragiale – Initiation and Aestheticism (2005) and Under the Sign of the Baroque (2009), Dana Nicoleta Popescu has synthesized the thematic similarities between Mateiu’s Gallants of the Old Court and Lampedusa’s The Cheetah, investigating the baroque motifs throughout these works. Beyond the stream of motifs on which Dana Nicoleta Popescu makes subtle commentaries, a baroque of nature can be identified, represented by the twilight moment, bright and exuberant, but marked by an awareness of transience, of dimming light and death, specific to the baroque. The presence of the twilight is associated, in Mateiu’s creative space, with a veritable chromatic explosion, meant to convey the astounding colour palette of the sun through a series of ample, richly decorated images, in which an abundance of roses and crimson nuances is joined by an abundance of blood and fire. Splendidly coloured, but with a nostalgic tint, the twilight is converted in Mateiu Caragiale and Lampedusa into an expressive metaphor of the aristocratic twilight, awakening in the imagination of the reader the iconic image of a past filled with glamour and noble majesty. Keywords: twilight; baroque of nature; splendour; melancholy; twilight of nobility.
Studii și cercetări lingvistice
This article is a proposal to standardize a punctuation mark – the semicolon –, and describe the situations of use and the communication implications of the sign: prosodic, pragma-semantic and stylistic functions. The relationships between the semicolon and other punctuation marks, as well as recommendations for use in writing practice are also considered. Semicolon is less and less known and used nowadays; its use depends on the author’s preferences. Among the stylistic varieties, the semicolon is used most frequently in the scientific and argumentative style. It is recommended to use semicolon in enumerative series, especially vertically, in constructions containing parallelisms, or in long and complex statements that also contain other internal punctuation marks.
Probleme ale artei contemporane
Annals of the University of Bucharest - Philosophy Series, 2015
This paper aims at discussing some problems of the contemporary art through some of Arthur Danto’s theories. The concept of the end of art, the new way of making art, how to understand the contemporary art are some fundamental problems of nowadays art criticism. Comparisons among artistic techniques used by various avant-gardist movements, especially cubist, abstractionist and dadaist ones are intended to build a comprehensive image of the evolution in art creativity towards post-wars period represented by new contributions (Andy Warhol and Joseph Beuys). These examples prove that the contemporary art needs a more attentive interpretation and a better understanding of the material-form connection within the art work and the process of plastic creativity.
Esse Versus Habere – Dualitatea Voinței Umane –
Altarul Reîntregirii, 2019
Esse versus Habere-The Duality of Human Will 1. Man's existence for "to be" or for "to have", depends on how he understands his meaning in the world. This study aims to offer the reader an orthodox view on these two terms, in the hope that it touches the existential substance of contemporary man. When man "stole" deification, possession (of having) became an existential archetype in his physical structure. The serpent bound the soul of the primordial man to a phantasmagoria, a magical deification. The principle of possession expresses man's desire to transform the world into an object of consumption. The fundamental difference between possession and being is that things are worn out by their use, while the being exercised day by day develops to perfection. The need of transcendence, intrinsic to man, has undergone an ontological change that has found naive compensation in the field of technology. Fathers of the desert teaches us to evaluate the world through an unpassionate perception. The evangelical and patristic precepts put in contrast the desire for spiritual growth with a desire possession. This vision of detachment, gives man a sort of discernment that makes him responsible in relation to God, nature and to himself. St. John Chrysostom, recommends the desert as a pedagogical school against passions. The decision of the monks to go to the wilderness was motivated by both the desire to give up the world, possessions and honours, and to fully belong to God. In conclusion, compulsive opening to possessions and objects is mental and not spatial. The contemporary man needs to reflect on what really matters in an ephemeral world.
Cerceii elenistici din aur din colecţia Orghidan
Cercetări Arheologice, 2000
Podoabele din aur din Colecţia Orghidan, în special cele elenistice, au mai constituit obiectul unor cercetări sumare într-un articol semnat de M. Gramatopol şi R. Theodorescu 1 precum şi într-o comunicare nepublicată, susţinută de M. Sfârlea la o sesiune de comunicări ştiinţifice a Muzeului Naţional de Istorie a României. în ambele cazuri, autorii s-au rezumat la o descriere succintă a pieselor elenistice din colecţia aflată în discuţie. Provenienţa bijuteriilor nu este cunoscută, majoritatea fiind achiziţionate prin reprezentanţi la vânzările publice din ţară şi străinătate. Am considerat deci utilă o reluare a studiului podoabelor elenistice din Colecţia Orghidan cu descrierea lor în detaliu, insistând asupra elementelor de tehnică precum şi asupra analogiilor stilistice care, chiar dacă nu pot oferi o localizare certă a atelierelor de provenienţă a pieselor cercetateaceasta putând fi însă presupusă în unele cazuri-oferă în schimb premisele pentru o datare relativ corectă. Obiectul cercetării acestei comunicări se rezumă la cerceii din epoca elenistică, reprezentaţi în colecţia inginerului Constantin Orghidan prin exemplare dintre cele mai reuşite. 1. Pereche de cercei din aur cu toarta circulară din mai multe sârme din aur înfăşurate, ce se îngustează progresiv la un capăt, iar la celălalt se termină cu o protomă de leu modelată "au repoussé" din două jumătăţi de foaie din aur sudate longitudinal. Gâtul tronconic sudat de cap este bordât cu fir pseudo-periat, iar partea centrală este decorată cu filigran în forma literei "S" culcată, cu o buclă mai mare şi una mai mică şi cu granule. Sudura gâtului de toarta cercelului este mascată de un fel de caliciu format din triunghiuri bordate cu fir perlat şi dispuse în motivul "dinţilor de lup", (înv. nr. C 4209, C 4210. Diametrul toartelor = 19 şi 20 mm.; G = 3,96 şi 4,25 g; Au 900%0). Cerceii cu torţi din mai multe sârme înfăşurate, terminate cu protome de leu sunt foarte frecvenţi în mormintele elenistice de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al Ill-lea a Chr. Analogii s-au descoperit la Kerci, la Sedes în Salonic, la Kazani, Amphipolis, Curium, Syracuza, Todi 2 , Odessos (Varna) şi Mal Tepe 3. La Rheneia s-a găsit un exemplar cu o mărgea din piatră semipreţioasă fixată între protomă şi toarta propriu-zisă 4. De asemenea, exemplare similare au fost semnalate la Muzeul de artă din Bloomington, Indiana 5 şi într-o colecţie particulară din Elveţia 6 .
Manuscrisul ,,Tetraevangheliarul grecesc” – hermeneutică și interpretări
Limbă, Literatură şi Folclor, 2021
O sinteză științifică asupra Tetraevangheliarului grecesc aflat în inventarul Muzeului Olteniei din Craiova, manuscris adus din Constantinopol în Țara Românească, se presupune, de dicheofilaxul Antim Critopol, (după ce în octombrie 1370 este numit de patriarhul Bisericii Mari, Filotei, întâiul stătător al Mitropoliei Severinului), cu o valoare incontestabilă și inestimabilă pentru cultura română, a apărut recent la Editura Mitropoliei Olteniei. Lucrarea-Studii despre Tetraevangheliarul grecesc de la Muzeul Olteniei din Craiova (sec. al XII-lea)-, deschide perspectiva, cum lasă să se înțeleagă autorii ei: Ion Reșceanu, Mihai Ciurea, Carmen Bălteanu și Ion Sorin Bora, evidențierii și promovării în mediile academice din țară și din străinătate a unui manuscris biblic din secolul al XII-lea, prețios din punct de vedere istoric și teologic, confirmând și atestând astfel impactul produs de influența cultural-ecleziastică bizantină asupra spiritualității românești. Demersul exegetic, aprofundat, al cercetătorilor, axat pe "punerea în lumină" a unor informații de factură aghiografică, codicologică și paleografică, conținute de textele manuscrisului diortosit, prezintă un interes revelațional, cu deosebire de ordin predominant filologic și teologic. Prin urmare, studiul în discuție, având un pronunțat caracter pragmatic, se adaugă interpretărilor apărute, îndeosebi după apariția tiparului, cu privire la importanța, semnificația și înțe-lesului cuvântului Sfintei Scripturi. Fără a fi socotită drept un recurs la textul inițial al Tetraevan-gheliarului grecesc, lucrarea Studii despre
Studii si Cercetari de Istoria Artei : Teatru, Muzică, Cinematografie, 2012
Institutul de muzicologie bizantină de la Atena (IBM) a luat fiinţă în anul 1970, cu binecuvântarea Sf. Sinod al Bisericii Greciei, la propunerea mitropolitului Dionisie Psarianos († 1997) 1. Printr-o activitate riguroasă şi asiduă, al cărei principal sprijinitor a fost de la început profesorul Grigorie Th. Stathis, institutul a editat până astăzi un număr important de lucrări ştiinţifice, distribuite în 6 serii, din care două principale: aceea a cataloagelor de manuscrise (7 κατ£λογοι până în anul 2008) şi a studiilor (17 µελšται apărute). Aceste volume (în mare parte teze de doctorat dintre care unele depăşesc 700 sau 800 de pagini) constituie de pe acum o mică bibliotecă, din care nu doar muzicologia bizantină, dar şi alte discipline fundamentale (teologie, istorie, filologie), au prilejul să fructifice o însemnată cantitate de informaţie, în mare parte inedită. Catalogul elaborat de Emanuel Giannopoulos, psalt şi profesor la Universitatea din Salonic 2 , descrie analitic manuscrisele psaltice greceşti păstrate în fondurile bibliotecilor din Marea Britanie 3 , cele mai multe aflate la Londra (29 la British Library) şi la Oxford (26 la Bodleian Library). Şi bibliotecile universitare de la Oxford au 4 psaltichii (2 la Keble College şi 2 la Christ Church). La Cambridge sunt 14, cele mai multe (10) la University Library, dar şi la Trinity College (2), Emmanuel College (1) şi Gonville and Caius College (1). Biblioteca Universităţii John Rylands din Manchester posedă 7 manuscrise muzicale bizantine, dintre care 6 au aparţinut cândva lui Moses Gaster (1552, 1554, 1565, 1570, 1571, 1573). Catalograful descrie între paginile 358-398 ale catalogului său şi cele 5 manuscrise psaltice aflate în colecţiile speciale ale Bibliotecii Centrale a Universităţii din Birmingham, în Edgbaston Campus, precum şi o filă dintr-un stihirar datat sec. XII-XIII (ww Greq MSS), pe care o şi reproduce (p. 398). Cele dintâi aparţin colecţiei orientalistului de origine irakiană Alphonse Mingana (4, 5, 6, 7, 8), colecţie formată însă cu precădere din piese orientale (aproape 3000 de manuscrise siriene, arabe etc.). Biblioteca Universităţii din Cardiff (Arts & Social Studies) posedă celebrul codex Peribleptos (datat de Tillyard cca. 1280), un stihirar format din 2 tomuri, unul din izvoarele care au stat la baza transcrierii imnelor Octoihului 4. E. Giannopoulos îl descrie sub numerele 88 şi 89 (p. 401-409), datându-l însă de la începutul sec. XIV. O descoperire a autorului este şi o "papadichie" voluminoasă copiată de ieromonahul cretan Gherasim Yalinas la anul 1662 (f. 578 v), cunoscut a fi şi scribul altor 4 manuscrise muzicale, toate păstrate în biblioteca