MORPHOLOGICAL DIVERSITY OF DATE PALM (Phoenix dactylifera L.) IN EGYPT: 111- SOFT DATE PALM CULTIVARS (original) (raw)

Noi date cronologice referitoare la culturile Cernavodă I și Cucuteni obținute în urma cercetărilor arheologice de la Săveni (județul Ialomița)

Cercetări Arheologice, 2020

Cercetările arheologice sistematice efectuate în situl pluristratificat de la Săveni-La Movile (județul Ialomița) au permis evidențierea, printre altele, a două niveluri de locuire eneolitice aparținând culturii Cernavodă I. În cuprinsul acestora, pe lângă inventarul obișnuit, au fost descoperite și șase fragmente ceramice cucuteniene, databile în etapa Cucuteni B 2 , ce reprezintă importuri în mediul cultural Cernavodă Ib. De asemenea, din cuprinsul a trei complexe arheologice (complexul nr. 4, complexul nr. 5 și locuința nr. 1), aparținând celui deal doilea nivel de locuire Cernavodă Ib (mai recent), au fost prelevate eșantioane de oase de animale ierbivore, care au fost analizate ulterior prin metoda radiocarbonului (14 C) la laboratorul din Poznan (Polonia), datele fiind apoi calibrate cu programul OxCal 4.2, dezvoltat de Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Cele trei date plasează locuirea Cernavodă Ib de la Săveni în intervalul 3700-3500 B.C. Astfel, informațiile de cronologie relativă și absolută confirmă sincronismul existent între etapa Cucuteni B 2 și faza Cernavodă Ib. De altfel, la finalul eneoliticului din spațiul carpato-danubiano-pontic, cultura Cernavodă I a evoluat mai ales în prima jumătate a mileniului IV î.H., fiind sincronă pentru o lungă perioadă de timp cu faza Cucuteni B. Menționăm faptul că în prezentul studiu au fost incluse toate datele radiocarbon (14 C) certe existente în prezent pentru faza Cucuteni B și cultura Cernavodă I, cele credibile fiind avute în vedere în analiza noastră cronologică. Résumé: Nouvelles dates chronologiques pour les cultures cernavodă i et cucuteni, suite aux recherches archéologiques de săveni (département de ialomiȚa) Les recherches archéologiques programmées effectuées sur le site pluristratifié de Săveni-La Movile (département de Ialomiţa) ont mis en évidence, entre autres, deux niveaux d'habitats énéolithique appartenant à la culture Cernavodă I. Mis à part l'inventaire habituel, nous avons découvert six fragments de céramiques attribués à l'étape Cucuteni B 2 , représentant des importations dans un contexte culturel Cernavodă Ib. De même, à l'intérieur de trois complexes archéologiques (complexe no. 4, complexe no. 5 et l'habitation no. 1), tous situés au deuxième niveau d'habitation Cernavodă Ib (plus récent), des échantillons d'ossements animaux herbivores ont été prélevés et analysés ultérieurement par la méthode du radiocarbone (14 C) au laboratoire de Poznan (Pologne). Les dates ainsi obtenues ont été calibrées à l'aide du programme OxCal 4.2, développé par l'Université de Oxford (Grande Bretagne). Ces trois dates permettent de situer l'occupation Cernavodă Ib de Săveni dans l'intervalle chronologique 3700-3500 av. J.-C. Ainsi, les informations de chronologie relative et absolue confirme le synchronisme existant entre l'étape Cucuteni B 2 et la phase Cernavodă Ib. Au sein de l'espace carpato-danubiano-pontique, la culture Cernavodă I a évoluée vers la fin de l'énéolithique, notamment durant la première moitié du IV ème millénaire av. J.-C., en synchronie avec la phase Cucuteni B, et ce durant une longue période. Dans cette étude nous avons repris toutes les dates radiocarbone (14 C) disponibles pour la phase Cucuteni B et la culture Cernavodă I, les plus crédibles étant incluses dans notre analyse chronologique.

Geomorphological and pedological spatial analysis of the Orhei National Park

Bulletin of the Academy of Sciences of Moldova Life Sciences

The results of this study consist in the complex analysis of the pedo-geomorphological support of the Orhei National Park to identify the morphodynamics of the relief and the sustainable exploitation of natural ecosystems. The dominant relief is the sculptural one, characterized by asymmetric valleys, formed on a generally monoclinal structure. The accelerated evolution of the hydrographic network with a subsequent character determined the development of the cuesta relief, in which short and steep slopes can be distinguished on one side (cuesta front), and on the other long and gentle slopes (cuesta reverse). The soil cover is specific to the forest-steppe zone, the gray forest soils being dominant. The need for this analysis must be taken into account for studying the evolution of natural processes in establishing measures to preserve the ecological balance

Introduction and improvement of ornamental plants: history, current affairs and trends

Journal of Botany, 2021

In this paper are briefly presented the results of the Laboratory Ornamental Plants for 70 years since its existence. Mobilization, research and adaptation, conservation and sustainable use of plant diversity are the main objectives of the laboratory. During this period a rich genofond was accumulated (over 1700 intraspecific taxa), the largest and most diverse in the country, exhibited in unique collections: non-traditional perennials, annuals, rare plants; generic collections (Paeonia L., Hemerocallis L., Hosta Tartt., Chrysanthemum L. etc.). The accumulated genetic fund serves as a basis in the breeding activity, which resulted in the creation of hundreds of forms, hybrids of ornamental plants. Over 200 cultivars have been tested, approved, some - certified with certificates for varieties or patented.

Particularităţile Structurii Morfologice În Primii Doi Ani De Vegetaţie a Speciei De Echinacea Purpurea (L.) În Condiţii Bioecologice Ale Republicii Moldova

Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte reale si ale naturii, 2016

A fost studiată structura morfologică a speciei de Echinacea purpurea cultivată timp de doi ani în condiţii bioecologice autohtone. Ulterior, analizând acumularea biomasei diferitelor părţi de plantă în diferite faze de vegetaţie. Rezultatele obţinute au arătat că dinamica acumulării de biomasă la toate trei părţi ale plantei are o capacitate sporită în ce priveşte masa şi numărul de lăstari, inflorescenţe, atât în primul an de cultură, cât şi în al doilea an. Acest fapt este o dovadă a adaptabilităţii sporite la condiţiile bioecologice autohtone. Cuvinte-cheie: fitoterapie, bioecologice, biomasă, adaptabilitate, autohton, etapă virginală, etapă juvenilă, imatur, generativă, ontogeneză, principii active.

Variațiile Indicilor Eritrocitari La Șobolanul Alb De Laborator În Diabetul Experimental Pe Fondalul Administrării Extractului Apos Din Nostoc Halophylum

Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research), 2022

Cianobacteriile pot fi utilizate în diferite ramuri ale biotehnologiei, la obţinerea substanțelor biologic active pentru industria farmaceutică, cosmetologie, zootehnie şi fitotehnie. Materialul cercetărilor noastre prezintă tulpina de cianobacterie Nostoc halophilum, care face parte din colecţia LCŞ "Ficobiotehnologie" şi este inclusă în Colecţia Naţională de Microorganisme Nepatogene a Institutului de Microbiologie şi Biotehnologie. Prezenta cercetare completează datele experimentale privind utilizarea extractului apos din Nostoc holophylum pentru ameliorarea stării generale a organismului ca urmare a normalizării indicilor hematologici în dereglările metabolismului glucidic. Avantajul utilizării extractului apos din cianobacterii în diabetul experimental este acțiunea blândă și lipsa efectelor adverse la respectarea dozelor recomandate. Administrarea extractului cercetat a evidenţiat efectul hipoglicemiant şi a influențat nivelul insulinei, numărul eritrocitelor, nivelul hemoglobinei şi al hematocritului în complicaţiile acestei patologii. Cuvinte-cheie: insulină, diabet zaharat, alloxan, glucoză, eritrocite, hemoglobină, hematocrit, cianobacterii. Cyanobacteria can be used in different branches of biotechnology, to obtain biologically active substances for the pharmaceutical industry, cosmetology, animal husbandry and plant engineering. The material of our research presents the Nostoc halophilum cyanobacterium strain, which is part of the LCŞ "Phycobiotechnology" collection and is included in the National Collection of Nonpathogenic Microorganisms of the Institute of Microbiology and Biotechnology. The present research completes the experimental data regarding the use of the aqueous extract of Nostoc holophylum, to improve the general condition of the body as a result of the normalization of the hematological indices in disorders of carbohydrate metabolism. The advantage of using the aqueous extract of cyanobacteria in experimental diabetes is the mild action and the lack of adverse effects when following the recommended doses. The administration of the researched extract highlighted the hypoglycemic effect and influenced the insulin level, the number of erythrocytes, hemoglobin and hematocrit in the complications of this pathology.

Sources of phenolic compounds from the flora of the Republic of Moldova

2021

Medicinal plants are an integral part of traditional medicine since ancient era, until now. Polyphenols are the most explored natural compounds due to their potential health benefits and the identification of new naturally sources rich in polyphenols is one of the main research goals in the development of the pharmaceutical industry. In the process of identifying of pharmaceutical forms and new drugs of plant origin, phytochemical studies are essential, by detecting and dosing the chemical compounds with pharmacotherapeutic potential. Medicinal plants: Agrimonia eupatoria L., Cichorium intybus L., Cynara scolymus L, Hypericum perforatum L., Rubus frucicosus L. are species rich in polyphenols with various pharmacological beneficial effects and can serve as sources of vegetal products for the national pharmaceutical industry.Plantele medicinale fac parte integrantă din medicina tradiţională din epoca antică până în prezent. Polifenolii sunt cei mai exploraţi compuși chimici datorită b...

Raport final privind distribuția speciilor de vertebrate alogene din hot-spot-uri și căile prioritare de pătrundere (an 3)

Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research), 2022

calitativă transect vizual GPS, aparat foto, binoclu prezentă medie adult mediu ecologic mediu RBDD Rattus norvegicus NA Chișamera G., Cobzaru I., Petrescu A. 20-02-22 PK53 28.8901863 44.556938 CT Săcele calitativă transect vizual GPS, aparat foto, binoclu prezentă medie adult mediu ecologic mediu RBDD 23.72422725 46.762808 CJ Apahida calitativă transect vizual și auditiv GPS, aparat foto, binoclu prezentă medie adult mediu ecologic mediu NA Rattus norvegicus NA Gavril V. 08-05-22 PJ38 28.65495421 44.14391 CT Constanța calitativă transect vizual și auditiv GPS, aparat foto, binoclu prezentă medie adult mediu ecologic mediu NA

Creșterea Și Dezvoltarea Cultivarurilor Noi Din Genul Berberis L. În Grădina Botanică Națională (Institut) "Alexandru Ciubotaru

Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research), 2022

Se descriu particularitățile creșterii, dezvoltării și perspectiva utilizării în amenajările peisagistice a 4 soiuri de Berberis thunbergii DC.: `Maria`, `Green Cloud`,`Red Torch`și `Dart`s Red Lady`. Colecția genului Berberis L. din cadrul Grădinii Botanice Naționale (Institut) însumează 5 specii și 24 de taxoni alohtoni ornamentali. Introducenții cercetați de Berberis thunbergii DC., `Maria`, `Green Cloud`, `Red Torch`, `Dart`s Red Lady`, sunt rezistenți la secetă, ger, noxe, nu cer îngrijiri speciale, doar tăieri de formare și respectarea tehnologiei pe toată perioada de vegetație. Arbuștii investigați sunt decorativi primăvara timpuriu prin culoarea galbenă a florilor, abundența înfloririi, densitatea florilor, fructelor per lujer de 20 cm lungime, precum și la începutul verii prin nuanța foliajului, forma și mărimea habitusului, fructelor, culoarea diversă a fructelor, abundența fructificării, perioada îndelungată de înflorire și păstrare a fructelor pe plantă. Se recomandă pentru utilizare în amenajările spațiilor verzi în prim-plan în grupuri mici, în amestecuri la lizieră, pentru garduri vii de diferite înălțimi.

Polichimismul Intraspecific Mentha Spicata

2021

Pentru studiul comparativ al diferitelor chemotipuri de <em>Mentha spicata</em> L. acestea au fost colectate atât din populaţii spontane de pe teritoriul Moldovei, cât şi din alte zone geografice. Pentru depistarea posibilităţilor potenţiale ale ecoti­pu­ri­lor de mentă a fost efectuat studiul particularităţilor vegetaţiei, ponderea de ulei, compoziţia calitativă a uleiului. După compoziţia calitativă mentele studiate au fost împărţite în 3 grupe.

Raport final privind distribuția speciilor de animale marine alogene din hot-spot-uri și căile prioritare de pătrundere (an 3 cartare)

Zenodo (CERN European Organization for Nuclear Research), 2022

Activitatea 1.3. Inventarierea -cartarea speciilor alogene invazive marine și elaborarea listei naționale a speciilor alogene invazive marine Subactivitatea 1.3.5. Inventarierea și cartarea intensivă a punctelor fierbinți și a unor posibile căi prioritare de pătrundere a speciilor alogene marine Codul de identificare a probei: Denumirea punctului de prelevare/profilului: Coordonatele geografice (WGS84): lat. N; long. E Adâncimea de prelevare (m): Distanța față de țărm (m): Numele colectorului/colectorilor: Data prelevării (zz-ll-aaaa): Perioada zilei (ora la care a început şi la care s-a încheiat prelevarea): Felul probei (calitativă/cantitativă): Tipul de echipament utilizat: Metoda de conservare: Obiectivele urmărite (monitoring, supraveghere biologică, proiect de cercetare etc.): Caracteristicile biotopului: Suprafaţa de colectare (m 2 ), lungimea transectului (m) sau volumul de apă filtrat (m 3 ): Natura substratului (pietros, nisipos, mâlos, argilos, detritic, etc.): Temperatura apei (°C): Salinitate (g/l): pH: Vegetaţia macrofitică (absentă, rară, intermediară sau bogată): Tipul dominant de macrofitobentos (alge, fanerogame marine): Alte observaţii relevante: 2. Activitatea din teren 2.1. Deplasări, puncte de observație. Specii identificate. În perioada aprilie-iunie 2022, au fost realizate în total 9 deplasări, repartizate în 4 clustere de pătrate de probă diferite, acoperind cu o vizită toate cele 20 pătrate de probă de 5x5km stabilite randomic în zonele de interes pentru activitatea de monitorizare cu efort intensiv tip hot-spot. În tabelul 4 sunt prezentate pe scurt informațiile referitoare la zonele studiate. Tabelul 4. Informații referitoare la zonele studiate. Nr. crt. Codul de identificare al probei Localitate Județ Data deplasării (z/l/an) Latitudine Longitudine Indicativ pătrat 1. RPM_220602_01 Limanu CT În urma activității de monitorizare în teren din anul 2022 au fost identificate 18 specii marine alogene invazive și potențial invazive din România:

Gerald J. Blidstein, “‘Kiddush Hashem’ and ‘Hillul Hashem’,” Akdamot, no. 11 (2001): 123-128 (Hebrew)

ccx :is.M C/' u>)* cl ^au QnKt xu caq liu au?ic xu kLUL UU CLX XU UCULU XLCUU: /CULL Xtl^LU*. U6Ui.i.i.a/ CC<; ACU ^nCAL^C] cuL x<:,uuU uuLLXfc Gxtu ci^ uul [=cu xua qcluq* cl inciu clcu cxcl: «ciu xulI Qcui' iiiasU cl inciu cucui ulu^ cst ulu inci^tl cl innu QmR-u^u CL* CiSinR^Ll cl innu cuuu xclu <:,cuLu Jiuuijcu ^x UiXU XLUL (:,i:iSLa cL' iiiatQtLU' CfcLLl iHULX CLiJix rcL XU Gind^ acuLul rLUi^u clculu uzaicfl iUCiaCL UtX liXi^U' XLQ UCLCi! e^i^ tU QL^rtQ X^U UiH ffXQL XUUXt Qi^Q<. XLUl QGULU JcLJ^U aHQU CUGQU iU U/LL^Q U^LLGU CU CCuSrU LCCJldcU XU Rlifl UAUC^Q JlXi:i<.U ULX QillUtfcL' uJCLXU iHUtCCU Lill^fcSCU XLUL' LX^U GiUUdcU LUCL* xla XLUU CfcQLl. UGL^CcQ Uiaa i.Ui.i^li^ UiUn GSL^U UUCUU UXLQ CUGQ CCSJ udCLXU

The collection of the genus Berberis L. from the ”Alexandru Ciubotaru” National Botanical Garden (Institute)

Journal of Botany

The collection of the genus Berberis L. includes 5 species and 24 ornamental non-native taxa. The introduced taxa of Berberis thunbergii DC. are: 'Kobold', 'Erecta', 'Red Pillar' and 'Silver Pillar', they are resistant to drought, frost and noxious substances, do not require special care, only pruning and shaping according to the agrotechnical norms, throughout the growing season. The studied shrubs are particularly showy in early spring, due to the beautiful yellow colour of the flowers, the abundance of flowering, the density of flowers per 20-cm-long shoot, as well as in early summer – due to the shade of the foliage, the shape and size of the plant and fruit and the various colors of the fruits (red, light red, red-purple), the abundance of fruiting, the long period of flowering and fruiting. It is recommended to be used in landscaping in green spaces, in the foreground, in small groups, mixed with other species at the edge of parks and for hedges...

Considerații privind un complex aparținând culturii Boian descoperit în necropola de la Sultana-Malu Roșu, jud. Călărași

During the archaeological campaign of 2012 in the area of the Sultana-Malu Roșu cemetery, Mânăstirea commune, Călăraşi County, a large pit (C3/2012) was discovered. What caught our attention in particular was the stratigraphic relation and also the unusual size of the pit as compared to other complexes discovered in necropolis. Pit contained pottery, animal and human bones, burnt clay fragments, flint and polished stone artefacts. From de chrono-cultural point of view C3/2012 belongs to Vidra phase of the Boian culture. Contextual observations and complex analysis of ceramics, bone and lithic material from the filling of the pit allowed us to extract information regarding the chrono-cultural placement and functionality of the pit mentioned above.