Diego Fusaro Research Papers - Academia.edu (original) (raw)

Diego Fusaro, filosof și eseist italian în vârstă născut în 1983 și deja autor a foarte multe cărți traduse în mai multe limbi, își face apariția și în peisajul cultural românesc, prin bunăvoința editurii Alexandria. Traducerea acestei cărți, publicată pentru prima oară în 2020, este inspirată: se ocupă atât de teme actuale, pe de o parte, respectiv face un fel de survolaj intelectual prin întreaga operă a tânărului autor, pe de altă parte. Vom începe pornind de la câteva idei predilecte ale autorului, care nu sunt neapărat originale, cât incisiv și atractiv prelucrate, asimilate și prezentate cititorului, în încercarea de a îl convinge că, sub actualul regim neoliberal-tehnocratic, viitorul Europei este unul închis, adică oligarhic, bazat pe un consumerism digitalizat, supraveghere, și pe o progresivă închidere a posibilităților de a gândi și implementa ulterior o alternativă politică la Uniunea Europeană (UE). Astfel, UE ne este prezentată drept un model de "capitalism absolut", care funcționează, psihanalitic, pe baza melancoliei obiectului pierdut și totodată imposibil de recuperat prin intermediul consumului: marfa, așa cum produce și reproduce ea capitalismul spectacular și depolitizant al prezentului (pp. 5-17). Mai departe, nu neapărat Uniunea Europeană, ci capitalismul global, sub forma globalizării neoliberale implementată începând cu anii 1980, reprezintă sursa problemei. Oricum, sub înrâurirea globalizării de factură americană-considerată absolută și "totalitară"-Europa s-a americanizat la rândul ei, practicând un capitalism neoliberal dereglementat și, în același timp, precis și sistematic, facilitat de monetizarea economiei europene prin intermediul monedei euro, spre avantajarea în primul rând, evident, a economiei germane. Un astfel de mod de producție, cum l-ar numi Marx, nu generează violență politică directă, ci o violență economică indirectă, care se traduce până la urmă tot în termeni politici. Deci, neoliberalismul reprezintă o depolitizare economică de proporții a politicii clasice. Lucrurile se complică deoarece capitalismul neoliberal contemporan nu mai este neapărat un produs al burgheziei, al claselor de mijloc, ci depășește categoria socială care l-a edificat, mai ales după 1968-devenind un fetișism speculativ, absolut și, încă o dată, "totalitar"-al mărfii. Utilizându-l pe Hegel, Fusaro ajunge la concluzia că burghezia originară dădea dovadă de ceea ce gânditorul german numea "conștiință nefericită"-sesiza deci cumva, fie și sentimental și incomplet-neajunsurile ordinii politice pe care o consolidase și în interiorul căreia se obiectiviza progresiv. Neoliberalismul actual este însă "post-burghez": spectacolul mărfii a acoperit și a înecat în cele din urmă conștiința nefericită burgheză sub un văl de iluzionism consumerist generalizat care "eternizează prezentul", dincolo de care mai persistă desigur niște pulsiuni incoerente și izolate, tot mai puțin susceptibile însă de a se coagula în cadrul unui proiect politic alternativ și totodată relevant. Ce-i de făcut? Singura forță capabilă să țină piept tăvălugului neoliberal european ar fi statul național, susține Fusaro, invocându-l încă o dată pe Hegel. Iar în cadrul acestui stat, vechea distincție dreapta-stânga ar fi devenit revolută: tot ce contează acum este distincția dintre sus și jos, dintre elite și societate; orice alt efort doctrinar bazat pe un program ideologic inteligibil și clarificator, adică pe preluarea și actualizarea unui model de critică socială de inspirație marxistă-este neinspirat și periculos, deoarece va cădea cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, în capcana totalitarismului consumerist neoliberal. Ceea ce s-ar apropia astăzi cât de cât de modelul statului hegelian autosuficient ar fi Rusia lui Putin care, recunoaște autorul, este departe de a fi Rusia lui Lenin. Cu toate acestea, un punct de placare politic mai bun în vederea contestării actualei hegemonii neoliberale consumerist-totalitare nu avem.