Papilian, Victor - Memorie şi cunoaştere locală (original) (raw)
De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins
[modifică] Date biografice
n. 17 iunie 1888, Galaţi - d. 15 august 1956, Cluj-Napoca.
Medic, scriitor, cadru didactic universitar.
Este considerat fondatorul școlii de anatomie descriptivă din Cluj și organizatorul primului Congres Internațional de Antropologie preistorică din țară, la Cluj (1937).
A urmat școala primară în mai multe orașe în care a funcționat tatăl său (1895-1899). Studiile secundare le-a început la Turnu-Severin, le-a continuat la Craiova şi apoi la Liceul Sf. Sava din Bucureşti (1907). Aici a frecventat în paralel Conservatorul de muzică, clasa vioară. După ce a absolvit Conservatorul, a fost angajat ca violonist în Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor. În urma insistențelor tatălui său, a abandonat cariera muzicală și s-a înscris la Facultatea de Medicină din București (1907-1916). Sub conducerea profesorului Gheorghe Marinescu, și-a susținut în anul 1916 teza de doctorat intitulată Citoarhitectonica scoarței lobului frontal.
Între anii 1916 şi 1918 a fost înrolat ca medic în război. Preparator și prosector la Catedra de anatomie București din 1919, la recomandarea profesorilor Gh. Marinescu și Victor Babeș s-a mutat la Cluj, unde a ocupat postul de profesor agregat la catedra de Anatomie Descriptivă şi Topografică a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Daciei Superioare. Profesor titular din anul 1923, între anii 1930-1931, respectiv 1940-1944 a ocupat funcția de decan la Facultatea de Medicină din Cluj şi prodecan între anii 1931-1932. Pensionat forțat în anul 1947 de la Universitate, între anii 1947-1956 a fost cercetător la Institutul de Cercetări al Academiei. Activitatea științifică a medicului Victor Papilian s-a concretizat în peste 250 de titluri, cu o tematică de specialitate diversă.
A fost Preşedinte al Consiliului de Administraţie (1933-1936) şi director al Operei Române din Cluj (1934) precum şi al Teatrului Naţional din Cluj (1936-1940). A fost fondatorul unei orchestre simfonice și al unui cvartet de coarde.
Pe plan literar s-a remarcat la început sub pseudonimul Sylvius Rolando, debutând, în 1924, cu o fabulă în proză, Istoria măgarului farsor și a cioarei invidioase. Anul următor s-a produs și debutul editorial cu volumul de nuvele Generalul Frangulea (1925). A fost editor al publicației Clujul medical (1920), colaborator la numeroase reviste ale vremii. A fost fondatorul și președintele Societăţii Scriitorilor Români din Ardeal (1936). A pus, de asemenea, bazele unui cenaclu literar și muzical, cu publicație proprie, Darul vremii (1930). Cvartetul de muzică de cameră pe care l-a fondat se întrunea săptămânal în locuința sa. La audițiile sale muzicale participau studenți mediciniști, medici, foști elevi, dar și persoane din afara Facultății de Medicină.
A fost membru al Societăţii de Biologie, al Societăţii de Antropologie din Cluj și membru al Societății de Antropologie din Paris, fondator al Societăţii de Antropologie din România (1933).
A fost membru fondator al organizației liberale din Cluj, în anul 1935 fiind ales în Delegația permanentă a Comitetului județean.
După cedarea părții de nord–vest a Transilvaniei în urma Dictatului de la Viena, a activat în refugiu la Sibiu, unde și-a continuat activitatea științifică, didactică și artistică.
După război a făcut parte din conducerea Asociației de prietenie româno-americană, în anul 1946 fiind și președintele organizației Cluj a Partidului Social-Democrat – Titel Petrescu., fiind primul înscris pe lista cu care partidul a participat la alegerile din noiembrie 1946.
A fost arestat de mai multe ori (1946, 1947, 1952-1954) şi închis la Văcăreşti și Pitești, cu domiciliu forțat la Sf. Gheorghe.
[modifică] Opera
[modifică] Lucrări de specialitate
- Tratat elementar de anatomie descriptivă şi topografică (1923)
- Cercetări antropologice asupra morţilor dintre Arieşe(1940)
- Manual practic de disecţie, 2 vol. (1920-1921, 1932, 1945, 1959, 1994),
- Embriologie (1946),
- Anatomia Omului, vol. I:Aparatul locomotor (1974) şi vol. II: Splanhnologia (1882)
- Tratat elementar de histologie (1977-1978)
[modifică] Opere literare
- Generalul Frangulea (1925)
- Ne leagă pământul (roman, Premiul Academiei Române,1927)
- Celui ce n-are i se va lua (teatru, 1927)
- Sufletul lui Faust (nuvele, 1928)
- În credinţa celor şapte sfeşnice (roman, 1933)
- Cerurile spun (teatru,1933)
- Un optimist incorigibil (1934)
- Nocturnă (1934)
- Alt glas (1936)
- Fără limită (roman, 1937),
- De dincolo de râu (nuvele şi povestiri, 1938),
- Vecinul (nuvele, 1939)
- A trecut...(1939),
- Cu steagul înfăşurat. Amintiri de la evacuarea Clujului (1941)
- Manechinul lui Igor şi alte povestiri de iubire (nuvele, 1943),
- Teatru (vol. 1, 1945),
- Nuvele olteneşti (1946),
- Amintiri din teatru (I) (memorialistică, 1968),
- Gelozia (nuvele, 1967),
- Cearta oltenească (1973),
- Teatru: Simona sau Prinţul consort (1975),
- trilogia Chinuiţii nemuririi: Marius Leluţ (1976), Gaby Leonin (1981), Manoil (1986),
- Bogdan infidelul (1982)
- Coana Truda (roman,1988)
- Nuvele bărbiereşti(1988)
- Lacrima (nuvele, 1988)
- Amintiri din teatru (II) (memorialistică,1988),
- Povestiri fantastice (1994),
- Decameronul românesc (nuvele, 1996),
- Legendă şi hrisov (2007).
[modifică] Bibliografie
- Ciupea, Ioan, Țârău, Virgiliu. Liberali clujeni. Destine în marea istorie : Medalioane, vol.2. – Cluj-Napoca : Editura Mega, 2007, p.293-300. ISBN 978-973-1868-18-9
- Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.242. ISBN 973-686-102-3
- Fornade, Dan. Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat.- Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.438-439. ISBN 978-973-133-101-0
- Marin Florea. Facultatea de Medicină, Școala Medicală Clujeană și Spitalele din Cluj (1500 – 1990). Scurt istoric. – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2004, p.103-105, ISBN 973-686-622-X
- Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel (coord.). Dicţionarul scriitorilor români, M-Q. – Bucureşti: Editura Albatros, 2001, p.615-618. ISBN 973-9155-52-9; ISBN 973-577-165-9; ISBN 973-24-0898-7