Sinonime suficient (original) (raw)
Cuvântul „suficient” are următoarele sinonime:
suficient ( adjectiv )
- destul, satisfăcător, îndestulător, mulțumitor
- mediocru, mărginit, redus, prost, stupid
Alte sinonime:
- bugăt
- fudul
- grandoman
- infatuat
- încrezut
- înfumurat
- îngâmfat
- megaloman
- mândru
- orgolios
- semeț
- trufaș
- țanțoș
- vanitos
- îndeajuns
- îndestul
Sinonime Apropiate
- insuficient - nesatisfăcător, neîndestulător, nemulțumitor, redus, sărac, prost
- satisfăcător - mulțumitor, acceptabil, convenabil, potrivit, îndestulător, suficient, admisibil
- strâmt - îngust, restrâns, redus, mărginit, prost, obtuz
- stupid - prost, nătâng, mărginit, tâmpit, ilogic, absurd
- inept - stupid, prost, redus, tâmpit
- îngust - strâmt, limitat, mic, redus, subțire, mărginit, obtuz, prostănac, opac
- limitat - mărginit, îngust, obtuz, redus, prost
- stupiditate - absurditate, nerozie, prostie, aiureală
- suficiență - îngâmfare, mărginire, mediocritate, vanitate, prostie
- ignoranță - incultură, prostie, neștiință, stupiditate
- îndeajuns - destul, suficient, îndestul
- mărginit - limitat, încuiat, îngust, obtuz, redus
- miopie - vedere scurtă, miopism, mărginire, stupiditate, prostie, nerozie
- moacă - bâtă, ciomag, măciucă, cap, zglăvoacă, tartăcuță, prost, redus, cretin
- neghiob - nerod, netot, prost, redus
Dex suficient
- SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, ) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. – Din sufficiens, -ntis. sufficiente.
- SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, 1. Atît cît trebuie (pentru a corespunde scopului); de ajuns, destul, îndestulător. Pînă atunci ai vreme suficientă să te aranjezi. REBREANU, R. II 77. ◊ (Adverbial) Nu-și dă seama cît îl iubește ea și de aceea nu-i prețuiește suficient iubirea. REBREANU, R. I 246. ♦ (Substantivat, ) Calificativ (între «insuficient» și «bine») cu care se apreciază o probă la un examen. 2. (Despre oameni) Care se crede capabil fără să fie; plin de sine, înfumurat, vanitos, îngîmfat. Cuvîntul «poet»... îi făcea rău, auzit din gura omului acestuia, suficient, afectat și pururea încîntat de sine. VLAHUȚĂ, O. A. III 10. – Pronunțat: -ci-ent.
- SUFICIÉNT, -Ă 1. (adesea ) Destul, de ajuns. 2. (Despre oameni) Încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. .
- SUFICIÉNT, -Ă 1. (și ) destul, de ajuns. 2. (despre oameni) încrezut, prea mulțumit de sine; înfumurat. (< lat. sufficiens, it. sufficiente)
Antonime suficient
- Suficient ≠ insuficient, nesuficient
Sinonimul cuvântului suficient