mâncare - Wikționar (original) (raw)

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a mânca.

Pronunție

• AFI: /mɨnˈka.re/

Substantiv

1. acțiunea de a mânca și rezultatul ei.
   În timpul mâncării.
2. (abstract) prânz, cină, masă.
3. (concr.) ceea ce se mănâncă.
   Ce mâncare ai luat la drum?
4. (fig.) (fam. și depr.) soi, fel.

Sinonime

• 1: hrănire, alimentare, consumare, (mai ales în vorbirea copiilor) păpare, (înv. și pop.) ospătare, (fam.) halire, mâncat, (înv. și reg.) mâncătură, nutrire, nutriție, (livr.) nutriment, (depr.) rumegare
• 2: masă
• 3: (concr.) aliment, hrană, (mai ales în vorbirea copiilor) papă, (pop.) bucate (pl.), demâncare, demâncat, legumă, merinde (pl.), de-ale gurii, (reg.) cost, tain, (Transilv., Maram. și Bucov.) menajă, (înv.) piștă, vipt, (fam.) haleală, (fam. depr.) crăpelniță

Cuvinte derivate

Paronime

• mânzare

Locuțiuni

• (loc. adj.) De mâncare = comestibil.

Expresii

• Poftă de mâncare = apetit
• De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente
• A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic
• A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna
• Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva
• A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna

Traduceri

preparat culinar care servește drept aliment

Referințe

• DEX online